Farul, Sepsi și FCSB, echipa lui Gigi Becali, încep joi lupta pentru calificarea în play-off-ul Conference League.
Farul dă piept cu Flora Tallinn, Sepsi Sf. Gheorghe cu Aktobe, iar FCSB cu danezii de la Nordsjaelland. Cu toate că speranțele celor trei sunt mari, redacorul-șef al publicației ProSport, Andrei Trifan, nu le dă mari speranțe pentru calificarea în faza grupelor.
Jurnalistul avertizează în primul rând asupra diferenței de valoare, care este vizibilă în mod special în cazul nordicilor care dau piept cu echipa lui Gigi Becali.
FCSB, Farul și Sepsi nu au șanse prea bune de calificare în faza grupelor Conference League, este de părere Andrei Trifan, astfel că planul lui Gigi Becali ar putea fi dat peste cap.
„Antrenorii noștri au darul de a hiperboliza adversarii pe care îi întâlnesc. Din păcate, de multe ori, rezultatele nu îi contrazic. Va fi foarte greu pentru echipele din România, la cum se arată și play-off-ul, sunt destul de sceptic că vom avea vreo echipă în grupe. Danezii în general nu au asta cu un stadion arhiplin care pune presiune, ei sunt mai reci ca nație.
Am văzut că au avut zilele trecute două oferte pentru doi jucători, 18 milioane de la Reims, 20 de milioane de la Ajax, oferte refuzate. Te gândești că jucătorii ăia au valoare. Nu văd cum poți să scapi de diferența asta de valoare. La Sepsi cu Aktobe, echipele din zona aia sunt un pic surprinzătoare. FCSB nu a jucat strălucit nici cu CSKA, pe Arcul de Triumf a fost o conjunctură cu golul ăla care a venit repede”, a declarat Andrei Trifan, la ProSport Live.
Vor fi meciuri interesante, joacă acasă toate trei. FCSB, cred că singura lor șansă este ca Ghencea să fie arhiplină și energia publicului să le dea acel val de entuziasm, s-ar putea ca returul să fie ceva mai dificil pentru ei, se joacă pe un teren sintetic. Chiar îmi puneam problema, la cât de lăudată este echipa asta din Danemarca, să nu fie vreo stratagemă de marketing. – Marius Avram, la ProSport Live
Vor fi meciuri interesante, joacă acasă toate trei. FCSB, cred că singura lor șansă este ca Ghencea să fie arhiplină și energia publicului să le dea acel val de entuziasm, s-ar putea ca returul să fie ceva mai dificil pentru ei, se joacă pe un teren sintetic. Chiar îmi puneam problema, la cât de lăudată este echipa asta din Danemarca, să nu fie vreo stratagemă de marketing.
– Marius Avram, la ProSport Live
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER